Congresul pan-ortodox al tinerilor din Peninsula Iberică – 2017

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, în perioada 8-10 decembrie 2017, s-a organizat la Madrid, Congresul pan-ortodox al tinerilor din Spania și Portugalia, cu tema Tânărul contemporan în fața provocărilor știintei, avându-l ca invitat special pe Pr Dr Răzvan Ionescu, responsabil al Departamentului de Teologie Ortodoxă și Știință din cadrul Centrului Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloaie“ din Paris.

Ziua de Vineri, 8 decembrie a debutat cu vizitarea centrului istoric al Madridului – Catedrala Almudena, Palatul Regal, Puerta del Sol și Plaza Mayor. Seara, tinerii au participat în Catedrala Episcopală, la deschiderea oficială unde invitatul principal, Pr. Dr. Răzvan Ionescu, le-a adresat câteva cuvinte tinerilor prezenți.

Sâmbătă, 9 decembrie, după rugăciunea de dimineață, în prezența Preasfințitului Părinte Timotei și a Înaltpreasfințitului Părinte Ignacio, Mitropolit rus de Argentina și America de Sud, a avut loc conferința părintelui Ionescu, după care tinerii au participat la 4 ateliere de discuții, coordonate de ceilalți invitați la eveniment – monahia Mavra Epure, absolventă a UMF Cluj-Napoca, cu o experiență de 17 ani în servicii medico-sociale, Dr. Marcel Zanc, specialist în medicină internă la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. dr. O. Fodor” din Cluj-Napoca, pr. Andrey Medina Boriyuc din partea parohiei ortodoxe ruse „Sfânta Maria Magdalena“ din Madrid și pr. Adam Kondraciuk din parohia ortodoxă rusă Villajoyosa. Au fost abordate următoarele teme, după cum urmează:


1. O privire științifică și teologică asupra omului – despre concepție și contracepție – atelier coordonat de Pr Dr Răzvan Ionescu
2. Transplantul și Eutanasia – atelier coordonat de Monahia Mavra Epure și Dr Marcel Zanc
3. Noile tehnologii medicale chemate în slujba vieții – atelier cordonat de Pr Andrey Medina Boriyuc
4. Identitatea de gen – între normalitate și patologie – atelier coordonat de Pr Adam Kondraciuk.

După prezentarea concluziilor în plen, tinerii s-au bucurat de câteva activități de socializare, în care au putut să se cunoască mai bine, iar momentul artistic ce a urmat a facut posibilă prezentarea tradițiilor și obiceiurilor de Crăciun din țările reprezentate de participanți.

Duminică, 10 decembrie, de la ora 10.00, tinerii prezenți la Congres au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei împreună cu un sobor de preoți în Catedrala Ortodoxă Română din Madrid.

În cuvântul de învățătură rostit la final Preasfinția Sa a subliniat importanța misionară a Congresului Nepsis organizat anual la nivel eparhial. Anul acesta Congresul nu a reunit doar tinerii români din eparhie, ci a fost o întrunire panortodoxă prin aceea că au participat tineri ruși, ucrainieni, portughezi, spanioli ortodocși etc. Nu din întâmplare Dumnezeu a rânduit să ieșim din țările noastre ortodoxe, ci fiecare are o misiune în diaspora, o chemare de a mărturisi și a fi statornic în credință. În a doua parte a cuvântului Preasfințitul nostru a tâlcuit pericopa evanghelică a vindecării femeii gârbove. Dumnezeu nu l-a creat pe Adam gârbov, ci vertical, drept. Ca și fii ai lui Dumnezeu trebuie să stăm drepți înaintea lui Dumnezeu. Verticalitatea simbolizează Învierea. De aceea duminica, după rânduială, trebuie să stăm drepți. Este foarte important să înțelegem că a sta drepți nu se referă doar la poziția trupului, ci drepți trebuie să stăm și cu sufletul, iar pentru asta trebuie să nu ne gârbovim sufletește prin păcate, ci căutându-L pe Dumnezeu prin iubirea jertfelnică ne ajută să stăm drepți ca fii înaintea Lui.

La Congres s-au reunit peste 120 de participanți: români, ruși, portughezi, ucraineni și spanioli, și a avut ca scop reunirea tinerilor din toate bisericile ortodoxe surori din Spania și Portugalia, fiind prima astfel de întâlnire organizată în Peninsula Iberică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.