Primul Congres al tinerilor NEPSIS din Spania a avut loc la Valencia, în anul 2007. Anul următor, tot la Valencia, Congresul s-a desfășurat sub președinția Preasfințitului Părinte Timotei.

         În anul 2010, au luat ființă taberele de tineret NEPSIS, în localitatea Senet din Pirineii catalani, care au continuat până în anul 2014, când acestea s-au mutat la Mănăstirea Ortodoxă Română Sfânta Cuvioasă Parascheva din Vilaller, localitate situată tot în munții Pirinei. Taberele NEPSIS s-au organizat la Vilaller până în anul 2019 inclusiv, fiind apoi oprite din pricina pandemiei cauzate de virusul Covid-19. De asemenea, începând cu anul 2018, s-a stabilit ca în fiecare protopopiat al eparhiei, anual, să se organizeze o tabără NEPSIS, o întâlnire a tinerilor din protopopiatul respectiv, o activitate sportivă intitulată Mens sana in corpore sano și o activitate de voluntariat intitulată Se alivio para tu projimo.

         Anul 2016 a fost un an important în istoria NEPSIS Spania și Portugalia, datorită faptului că aceasta a fost organizată și înscrisă oficial ca și Asociație atât în Registrul Asociațiilor cât și în Registrul Entităților Religioase al Ministerului de Justiție spaniol. Statutul de Asociație îi conferă NEPSIS-ului o mai mare implicare și o ușurință în ceea ce privește organizarea de activități.

În același an, la Zaragoza, a avut loc cel de-al doilea Congres NEPSIS de după înființarea Episcopiei.

         În anul 2011, Congresul NEPSIS MOREOM, al tuturor tinerilor ortodocși români din cuprinsul Mitropoliei, a avut loc în Episcopia noastră, mai precis în localitatea Torrejon de Ardoz, de lângă Madrid.

         În anul 2012, Congresul NEPSIS a fost organizat la Tarragona, invitat fiind Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe Șanta, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În anul 2013, Congresul s-a desfășurat în vestitul oraș universitar Salamanca, invitat fiind Pr. Iulian Nistea de la Catedrala Mitropolitană din Paris. În anul 2014, orașul Bilbao, marea urbe din Țara Bascilor, a fost gazda Congresului Nepsis, la care a participat în calitate de invitat de onoare Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Tot în același an, Episcopia noastră și, implicit, filiala NEPSIS Spania și Portugalia, a fost gazda Congresului NEPSIS Mitropolitan, la care au participat tineri din toate țările Mitropoliei. Acesta s-a desfășurat la Lisabona, în luna septembrie 2014.

         În anul 2015, Pamplona a fost gazda Congresului NEPSIS, la care a fost invitat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Roman, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, care, trei ani mai târziu, avea să devină Arhiereu-vicar al Episcopiei noastre, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia.

         În anul 2016, Congresul NEPSIS Spania s-a desfășurat la Barcelona, fiind invitat Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă a aceleiași universități.

         În anul 2018, în localitatea Brunete de lângă Madrid, a avut loc Congresul NEPSIS, avându-l ca invitat pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Melchisedec Ungureanu, starețul Mănăstirii Lupșa din județul Alba.

         În anul 2019, Episcopia noastră a fost din nou gazda Congresului NEPSIS MOREOM, acesta desfășurându-se în arhipelagul insulelor Canare, mai precis în insula Gran Canaria. Invitații acestui Congres au fost Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican Manci, directorul Colegiului Ortodox din Cluj-Napoca și Prof. Univ. Dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

         Între anii 2020 și 2023, activitățile Asociației au fost blocate datorită perioadei pandemice cauzate de virusul Covid-19.

         În anul 2023, a avut loc Congresul NEPSIS la Sevilla, invitat fiind scriitorul și teologul Mihail Neamțu.